De când există viață inteligentă, am privit la scânteia albă a Lunii, atârnând pe cerul nopții ca un simbol universal recunoscut al misterului și al necunoscutului.Deși pentru noi, tinerii, acest lucru poate părea că a fost cu veacuri în urmă, 20 iulie 1969 nu este o zi uitată de mult timp, ci este încă relativ proaspătă în memoria lumii. Pe o cronică milenară, cincizeci de ani nu reprezintă decât o pată slabă.Totuși, pentru noi, noile suflete ale lumii, este încă o perioadă prea lungă de timp. În 2022, se va împlini o jumătate de secol de când nu am mai pus piciorul pe luna noastră, așa că poate că a sosit momentul să planificăm o nouă incursiune.Tabăra noastră se va numi Selena Vestige 1. Selena este numele grecesc al zeiței Lunii noastre, iar grecii sunt recunoscuți pe scară largă pentru că, în esență, au pus bazele civilizației occidentale, așa că un nume adoptat din cultura lor ar fi cât se poate de universal și necontroversat (desigur, o zeitate lunară adoptată din panteonul primilor oameni ar fi mai potrivită pentru un efort cu adevărat internațional, dar o astfel de mitologie nu a fost încă reconstruită). veți primi un mail, cu mai multe detalii despre acest proiect. Nu am reușit să punem toate informațiile, și mai există modele 3D, care sunt mai detaliate. Așa că vă invităm să vă uitați la ele.

Planul nostru este să aterizăm în interiorul craterului Clavius - o destinație potrivită pentru a crea o nouă eră pentru umanitate.

Are multe lucruri atractive pentru o astfel de misiune: urme de apă înghețată, o locație excelentă pentru observarea mișcării sferelor în spațiul cosmic și un mediu mai stabil datorită apropierii de pol. Aceasta va deveni leagănul unui nou tip de efort uman unificat - primul nostru adevărat buzunar de viață într-un ocean de vid.

Pentru a ne construi baza, automatizarea va fi utilizată la maximum. Automatele lunare vor pune bazele construcției propriu-zise, în timp ce o stație orbitală intermediară (ILS) va fi utilizată pentru a transporta modulele preasamblate pe suprafață. Materialele folosite vor fi ușoare și mai durabile, deoarece în condiții de gravitație redusă clădirile sunt mai ușor de structurat. Baza propriu-zisă va fi subterană (sublunară?) pentru a fi protejată împotriva pericolelor spațiului. Va fi ca un buncăr, un vestigiu de viață într-o lume frumoasă, dar complet moartă, o lume care, conform teoriei moderne, nici măcar nu a fost vreodată vie.

Această colonie nu va fi autosuficientă de la bun început - ar fi o sarcină prea nobilă. Va trebui să se furnizeze frecvent capsule de aprovizionare cu apă, hrană și o cantitate minimă de bunuri de consum pentru a menține întreprinderea pe linia de plutire pentru o perioadă de timp - totuși, această investiție nu reprezintă decât câțiva bănuți în comparație cu prosperitatea economică pe care ar putea-o aduce colonizarea lunară, mai ales având în vedere că craterul Clavius este relativ ușor de navigat.Aceste resurse vor fi conservate pe cât posibil. Va fi implementat un sistem de reciclare a apei asemănător cu cel de pe ISS - ceea ce înseamnă că nu vom pierde prea mult din prețioasa hidratare.

La început, mâncarea va proveni dintr-o rezervă de mâncăruri prefabricate aduse la prima aterizare, însă aceasta este doar o măsură temporară, până când se termină munca de înființare a bazei. Următorul pas ar fi o masă de ingrediente brute, care să poată fi gătite la fel ca pe Pământ, odată ce baza devine complet locuibilă (va trebui să ne dăm seama cum funcționează aceste lucruri într-un mediu cu gravitație redusă - dar ar trebui să fie ușor de calculat). Pe măsură ce ne îndreptăm spre o autosuficiență aproape completă, plantele vor putea fi cultivate chiar și pe bază pentru a oferi hrană.

Energia solară va fi folosită la potențialul său maxim, deoarece este cea mai eficientă sursă de energie în aceste condiții. Cu suficient timp, Luna poate deveni, de asemenea, un centru pentru energia nucleară. Aici, cu un spațiu nelimitat și probleme de siguranță minime (nu că ar exista multe chiar și pe Pământ, energia nucleară este surprinzător de sigură în epoca modernă, contrar credinței populare), se pot construi centrale electrice de mare capacitate, scăzând costurile de transport chiar mai ieftine decât pe Pământ datorită gravitației scăzute a Lunii. Deși acest lucru intră ușor pe tărâmul SF-ului din viitorul apropiat, am putea chiar să începem experimente cu fuziunea nucleară...

Aerul pe care îl vor respira rezidenții bazei va trebui să aibă o compoziție cât mai apropiată de atmosfera terestră - pentru că la asta au evoluat oamenii de-a lungul a miliarde de ani. Deși, la început, acesta va trebui, de asemenea, să fie furnizat de pe Pământ, amestecând 78% de azot cu22% de oxigen (bineînțeles, există și alte gaze prezente în aerul terestru, dar nu s-a dovedit că acestea sunt esențiale pentru respirație (deși sunt necesare cercetări mai detaliate). Oxigenul suplimentarva fi obținut prin electroliză, ca pe ISS, și apoi chiar prin vegetație.

Ziua se desfășoară în mod organizat. Astronauții vor trebui să se trezească în diferite schimburi - astfel încât să existe întotdeauna un echipaj treaz pentru a efectua lucrări de întreținere și pentru ca baza să fie dezvoltată în mod constant. Cele mai mari echipe vor fi desemnate pentru a fi sincronizate cu fusurile orare care acoperă Europa și SUA - capitalele spațiale ale planetei noastre, și poate chiar China, deoarece programul lor spațial se dezvoltă rapid. Întreținerea vine în primul rând, urmată apoi de plantarea hranei biologice (odată ce coloniile ajung la acest punct de autoîntreținere),efectuarea de cercetări științifice (scopul principal al coloniei), urmată de nevoile corporale, cum ar fi alimentația și exercițiile fizice, și doar un pic de timp liber. La început, ziua va trebui să respecte o rutină relativ rigidă, dar poate că, în timp, baza poate deveni un mediu de lucru standard, mai ales după ce nu va mai fi singura.